Ehei, dragii moșului, iaca a prins și vulpea rană, că nu se putea tocmai ea să scape cu fața curată din iarnă. Nu vulpea-dragon, vulpea mamă. Pe vineri seară m-a cuprins o durere de gât pe dreapta sus cum n-am mai avut din copilărie. Sâmbătă deja aveam tot gâtul umflat și înghițeam din doi în doi. Rău îi când trebuie să-ți faci curaj să-nghiți. Sau să respiri, sau să faci toate lucrurile pe care de obicei le iei de-a gata. Duminică spre prânz durerea s-a mutat spre stânga, lucru pe care l-am considerat de bun augur, pentru că mi s-a părut că-mi aduce speranța că până luni dimineața o să fie gata. Nici nu m-ar deranja să fi zăcut tot weekendul tremurând în pat, cu gargară cu sare și prafuri de paracetamol, dacă luni se termină totul.
O singură dată am mai avut așa o durere, pe la 14 ani, în vacanța de vară. Eram în vizită la nană-mea și ne scălâmbăiam care mai de care când a început. Întâi tot pe-o parte, pe urmă pe amândouă. Nici nu puteam să-nghit. Scuipam saliva în niște prosoape. Mi-aduc aminte că eram moartă de foame, dar dacă mâncam ceva, gâtul meu arunca totul afară. Tata a venit de urgență să mă ia acasă și-mi aduc aminte perfect călătoria cu trenul dintr-un oraș în altul, ce-am vorbit atunci cu tata și cum profitam de fiecare oprire ca să mai vărs puțin între vagoane. Acasă am ajuns seara, pe noapte. M-a luat mama în primire și m-a uns pe gât cu niște albastru de metilen (ze horror of it) și m-a trimis la culcare. Nu mai știu cum am dormit, dar jur că a doua zi dimineață nu mai aveam nimic. Nici durere, nici umflătură, nimic. A trecut așa de dintr-o dată că niciodată n-am avut curaj s-o întreb pe mama ce și cum, am preferat tot timpul s-o trec la vindecări miraculoase materne.
Acum stau frumușel în vârful patului și adun salivă în gură ca să înghit mai rar și apoi mă țin de plapumă ca s-o trimit pe gât în jos. L-am trimis pe Ionuț la farmacie după albastru de metilen și-o să invoc cu niște compot de vișine spiritul maică-mii ca să mă facă bine iar.
Mamă dragă, dacă în seara asta nu te simți acasă, află că nu ești. Ești la mine, îmi iei durerea cu mâna.
I like you a lot! Si mie imi dadea mama cu albastru de’ala in gat, desi racneam din toate puterile! Mai tarziu, la UMF studenta fiind, am aflat ca e o „crima” sa ungi un faringe/amigdale inflamat/e cu albastru de metilen(erau de incredere, profi la ORL) , arde o mucoasa deja inflamata Si totusi, functiona!
Vă zic mâine dacă a funcționat și de data asta!
Nu stiu daca e crima sau nu, dar pe mine tot albastrul ala m-a rezolvat. Aplicat cu betigasul de urechi direct pe chestiile alea mari si rosii si umflate si sinistre din gat. A doua zi am putut din nou sa inghit. 🙂 Esti mai bine, da?
la mine a fost ca o frecție. singura chestie e că am limba albastră și urmează o ședință. înghit tot foarte rar și cu efort. am fost la medic, mi-a zis că am amigdalele împodobite ca pomul de crăciun și mi-a dat antibiotic. 5 zile. sper măcar să dorm noaptea de-acum.
Vezi ca acum au aparut si niste pastile de supt cu albastru de metilen, speciale pentru durerile de gat. Si eu mai apelez la albastru de metilen in situatii extreme, dar in general functioneaza un singur medicament (trachisan), dupa ce am trecut ani de zile prin toate gamele existente pe piata.
am luat și eu, Decasept le zice, dar la ce junglă e pe amigdalele mele acum nu merge. Și nici albastrul de metilen n-a mers de data asta.