Dintre toate nedreptățile lumii, una anume îmi întunecă sufletul zilele astea. Suntem în vacanță și n-ar trebui, dar mi-e inima grea și trebuie să zic.
Care-i treaba cu omenirea? De ce toată lumea crede în cor că panda sunt mai drăguți decât koala? Da, înțeleg, sunt mai puțini panda decât koala, dar de aici până la a-i considera mai drăgălași e drum lung. I-ați văzut pe panda cum se împerechează în văzul lumii? Cum nu lasă îngrijitorii să-și facă treaba? Nu pun linkuri că mă plâng de pe telefon și mi-i și lene, ca unui koala. Un koala care 90% din timp doarme și restul caută de mâncare și se împerechează. Ce poate fi greșit în asta??
Și totuși, câte logo-uri panda știți și câte koala? Câte filme despre koala sunt pe lumea asta? Sunt deja 3 Kung Fu Panda și or să mai facă, sunt sigură. E trist și nedrept, vă zic.
La începutul concediului mi-am luat un super stick anti cearcăn. Works miracles (dar nu o luați de bună, nu știu dacă merge la toată lumea). Ghici cum îi zice: Panda’s Dream. Ce a făcut Catinca atunci când i l-am arătat? A râs:
– Cred că visul lui Panda e să cucerească lumea și să vă facă la toți ochii negri, ca ai lui.
Pfff.
Și când a ajuns în cameră la pensiune și-a inspectat-o, de ce credeți c-a ieșit urlând din baie, a?
– Mami, știi ce-avem în baie?
– O vidră?
– Nu, faianță cu panda!!!!
Panda, mă? Pe bune? Peste tot? Nu face nimeni faianță cu koala în eucalipt, numai cu panda în bambus!
Și, dacă vreți să știți, puii de panda sunt ca niște șobolani roz. Bine, poate și ăia de koala, dar măcar mamele lor au decența să-i țină în buzunar!