Scuze, doamna Dalida, lumea e altfel decât ați cunoscut-o dumneavoastră, azi vorbim despre altceva, nu despre que tu es belle.

Am parolă la calculator, la clientul de mail de birou, la un sistem în care lucrez. Pe astea trebuie să le schimb o dată la trei luni, altfel pot pleca să mă plimb în parc.

Am parole la yahoo, la gmail, la facebook, la blog.

Se fac șapte pe care le folosesc în fiecare zi.

Parola de la itunes.

Fac plăți online din vreo două conturi, deci alte două parole.

Prefer să mai plătesc niște chestii pe net, deci am parole la conturile de la oaminii care-mi dau curent, telefon și cablu. Treișpe.

Am o asigurare de viață. O mai verific și-o hrănesc de pe net. Paișpe parole.

Cumpăr în draci de pe amazon și outnet. Șaișpe. Plus alte site-uri pe unde mai trec din când în când și dau cu cardul. Și de-aici numărul de parole sare-n aer. Cine nu sare cu noi e fraier.

Știți bancul cu punga? La ce folosește o pungă? Să pui alte pungi în ea. Știți la ce folosește un document parolat? Să-ți ții parolele în el. Așa am făcut. Dar uit mereu parola de la documentul cu parole. Am mai notat-o în diverse carnețele, pe care le uit acasă. Sau le pierd. Sau le ia fie-mea să deseneze pe ele. Sau se termină.

Mai am un loc ascuns în telefon unde am încercat să țin parolele. Da’ normal, e ascuns, deci secret, deci îi trebuie parolă. Vax.

Nu mai spun cum e când sunt sigură că știu o parolă, când de fapt nu. O pui de trei ori greșit, gata, ești blocat. Ca-n relații. Dă telefoane, hai să reparăm, am fost o proastă, primește-mă-napoi. Muncă degeaba și nervi pierduți, asta-i. Când tu nu vrei decât să poți plăti mai ușor lumina.

A, mai nou am parolă cu fiică-mea. La intrarea în camera ei trebuie să spun cuvântul. Mai am o parolă secretă-secretă cu ea, pentru cazul în care ar trebui să trimit pe altcineva după ea la școală (de asta cred că ar trebui să aibă toți copiii). Dar și pe asta trebuie s-o verific din când în când, ca să nu mă trezesc că trimit pe cineva care-i zice: !Wall768#$.Azi n-a putut să te ia nimeni, te duc eu la maică-ta la birou.

Acum, eu înțeleg la ce-s bune parolele pe lumea asta, dar mi se pare că viața mea începe să semene cu o casă conspirativă. Ca să fii sigur c-ajungi într-un loc, trebuie să bagi parola. Uneori și de două ori. Mă aștept să-mi crească o parolă la ușa de la baie, la frigider și la dulapul cu pâine. Poate nu peste multă vreme o să am nevoie de parolă să deschid ochii dimineața. Atunci să vezi haos dacă-s nițel mahmură! Și când o să dau colțul la 80 de ani cred că, de fapt, o să uit parola de la viață.

Dar, așa cum vorbeam cu cineva zilele trecute, m-am hotărât să-mi fac viața nițel mai ușoară. Am încălcat regula numărul unu a parolelor. Mi-am făcut una singură. Doar una pentru toate conturile. Îmi pare rău. E una singură, dar e complicată ca naiba, cu cifre, litere mici, litere mari, caractere chinezești și simboluri masonice. Dacă o ghicește cineva, asta e, viața mea e a lui. Numai viața, că bani pe card n-am niciodată. Dar n-o ghicește nimeni. Uneori mă tem că n-o să mi-o mai aduc nici eu aminte și n-o s-o mai ghicesc niciodată, dar mă-ncurajez cu gândul că mai am până să-mi uit numele. Upsi. Mă duc s-o schimb iar.