Ne-am dus la Ferma Animalelor, în Pantelimon. Să vadă copila animale și pui de animale. A enșpea oară anul ăsta. Cu siguranță nu ultima, că n-am văzut godacii. Și nici bobocii. Și nici puii de găină. De fapt, nici nu știu de ce ne-am dus. A, pentru iezi.

Știți bine, în iunie sunt alegeri de primari. Campaniile încep în mai. Hahahaha, nu. Au început de vreo lună. În București nu se vede încă așa bine, da’ Pantelimonul e plin de bannere cum a fost bradul meu de Crăciun plin de globuri. Unul lângă altul. Zici că-i festival. Lăsați bannerele, primarul în funcție e în campanie serioasă. A luat la puricat un sfert de localitate și toate drumurile-s vraiște, de zici că sapă după comori. Refacem străzile pentru dumneavoastră. Nu și pentru mine, că mie mi-au blocat singurul drum pe care-l știam spre ferma vieții. Când n-am mai avut de ales, am luat-o aiurea pe străzile pe care puteam merge. Cumva tot om ajunge.

Cumva, cumva. Nu numai că habar n-aveam pe unde merg, dar nici nu mă puteam concentra. La primărie bagă tare actualul primar, Ivan îl cheamă. Și doamna Stoica, 25 de ani, absolventă de SNSPA, o să aducă oameni tineri. Dar și domnul Piha, independent, fost consilier. Piha? Da, Piha. Și cineva de la ALDE. Și, la creme de la creme, de la PNL, girat de domnu’ Orban personal, domnul Culeafă. Ă? Culeafă pentru dumneavoastră. Cu leafă de la dumneavoastră.

Trebuie să zic, domnul Culeafă a fost de vină. Avea un banner mare, deasupra unei intersecții. Strada goală. Ia stai, zic, poate e mai bine să fac dreapta aici, că parcă-n față se-nfundă. M-am uitat în spate, nimic. În stânga nimic, în dreapta nimic, în față nimic, sus – cer senin. Am auzit-o pe Catinca:

– Cum adică, Culeafă?

Mă cunoașteți, m-am apucat să-i explic. În timp ce dădeam nițel cu spatele, că tot nu venea nimeni, ca să pot face dreapta. Și, tot zicând cum e cu leafa, zbang, poc, buf. Catinca:

– Ți-am zis că vine, ți-am zis!

– Cine?

– Din spate.

– Când?

– …………..

În fine, am reușit să trag pe dreapta, am sărit din mașină. Pantelimon, sâmbătă la prânz. De unde nu era nimeni, reușisem să bușesc un Matiz, iar acum strada se umpluse pe jumătate. Catinca țopăia în jurul meu, veselă nevoie mare:

– Și doar v-am făcut și semn! (șoferița bușită)

– Și eu i-am zis! (Catinca)

– Doamne, ce m-am speriat! (vecină cu pâine-n mână)

– Da, aici sunt multe accidente! (vecină de peste gard)

– Uite, n-a pățit nimic. (Catinca într-un picior)

– Doamnă, nu v-am văzut, asta e. (eu)

– Nu-i nimic, n-am pățit nimic. (șoferiță de Matiz)

– Doamne, ce tare m-am speriat! (vecina cu pâinea)

– Da, le-am zis de câteva ori să scoată stâlpul ăsta. (vecina de peste gard, stâlpul n-avea nicio legătură)

– Vă dau un număr de telefon, pentru orice eventualitate. (eu)

– Lăsați, că n-am telefonul la mine. (șoferiță de Matiz)

– E, acu’ că v-ați împăcat ca femeile… (biciclist bețiv în trecere, cu o mână pe ghidon și-un pet de bere în cealaltă mână)

– De departe am auzit! (vecina cu pâinea)

– E, lăsați că nu s-a întâmplat nimic. (vecina de peste gard)

– Hai, Catinca, în mașină!

– Deci, ce ziceai că e aia culeafă?