M-am tot învârtit în jurul cozii dacă să dau asta pe post sau nu. Orice aș fi făcut, orice întrebări mi-aș fi pus tot da îmi dădea. Așa că, iată:

Vineri dimineață tocmai vorbeam cu cineva pe messenger despre oameni pe care nu-i cunoaștem și care ne cer frumoasa prietenie de facebook. Și noi le-o dăm, dacă ne hotărâm că e în regulă. Pe urmă oamenii ăștia încep să facă tumbe care mai de care, ba să te ungă cu like-uri, ba să-ți zică să-ți schimbi covorul în casă că e urât, ba să-ți spună cât de deșteaptă ești, ba imediat după aia cât de proastă. Fascinant e că foarte puțină lume știe să facă o observație decentă și argumentată. Cel mai des ești proastă (prost, că-i valabil pentru ambele sexe, dar acum vorbesc despre mine) și de-acolo coborâm sărind câte două trepte: idioată, tâmpită, curvă, p#$%ă proastă. Am mai zis, faptul că-mi pun depresia și familia pe tavă pe blog e și un exercițiu de a face față consecințelor acestei expuneri. Și totuși. Nu-i ușor să te trezești că vine cineva să-ți spună ce să faci și ce cretin ești.

Anyway, fix după discuția asta, vineri seară ne hlizim că ăia de la terasă aprindeau lumânările de pe masă cu aparatul de sudură și eu pun și pe facebook, că n-aveam cu ce să mă laud. Și, ce să vezi, după douăj de minute, un băiet pune același status, nițel primenit cu restaurant în loc de terasă, poză cu sticlă de vin și lumânare și o mulțime de fețe care se pișă pe ele de râs. Măi, să fie. Și nu, nu putea fi pe aceeași terasă cu mine.

Îi scriu un comentariu să pună și sursa, el îl șterge și-și vede de viață. Când postul lui îmi apare din nou în față, mai comentez o dată, îi pun și o poză cu postarea mea și mă culc. Când mă trezesc, am un mesaj de la el, adică ăsta:

Vorba lui Becali: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.” Așa și băiatul ăsta. A fost decent, frate. Ba, mai mult, după părerea mea a lucrat ca la carte, a furat în patru pași clasici:

1. Ia-mă și pe mine în casa ta, ia-mă și pe mine! (add friend)
2. Vai, ci frumos îi aici la tine (like, like, like la postări), da’ n-ai să-mi dai și mia ceva di mâncare, hai, dă și mie!! (dă-mi like la pagină, ceea ce s-a și cerut).
3. Mmm, da’ ce chestie mișto ai tu aici, uite-o, nu e, acum e-a mea! (copiat postare fără sursă).
4. Ești fraer, fraere, mori. Și pa, te-am pupat pe portofel! (mori și block).

Cam asta-i ultima dată când o să mă plâng despre asta pe-aici. Dacă se mai întâmplă, o să le scriu, dacă am timp o să-i trollez, dacă-s nesimțiți îi raportez. Poate n-o să realizez nimic cu asta, dar măcar o să fac ceva. Și cu atât mai mult cu cât eu îs din ăia micii, am șase sute de cititori cu totul, păi să iei de la mine e ca și cum ai fura de la săraci, boierule.

Și, apropo, pe băiet îl cheamă Andrei Musat. M-a blocat, n-am alte detalii, dar poate vă treziți și voi că vă apare postarea ca din gura lui, că aveam prieteni comuni și cu alți oameni care gândesc cu mintea lor, nu cu copy paste. Și că apare în mod repetat în capul newsfeedului, fiindcă e amuzant și lumea tot comentează.