Merg într-o tabără de meditație. O colegă se duce mereu și mi-a recomadat și mie, mi-a zis că pe ea o ajută când se simte foarte obosită și depășită. Toată lumea stă în corturi, dar eu, pentru că sunt prima dată acolo, stau într-o casă adevărată. E ca pe vremuri, în tabără la Costinești, când unii stăteau la căsuțe de lemn, alții la căsuțe de piatră.

Plouă foarte tare când ajungem, dar e numai o ploaie de vară. Fata cu care intru îmi spune că trebuie să facem un duș să ne curățăm de la intrare. Se dezbracă, e foaaarte frumoasă și sunt puțin complexată, dar mă dezbrac și eu, că doar am mai stat pe jumătate despuiată de față cu străini și-n Africa, n-are ce să fie acum. Când trec peste un prag apa pornește automat, ca o perdea fierbinte, dar ea mă trage înapoi și-mi spune că nu pe-acolo trebuie să merg. Dintr-o dată mi se pare totul și mai obositor. Îi zic să mă lase în pace și trec prin perdeaua de apă caldă. Stau puțin acolo, pe prag, e bine cu apa fierbinte pe umeri și trec într-o cameră unde Smiley îmi dă un prosop și o revistă veche de festival.

– Am venit s-o iau pe maică-mea, zice, îmi pare rău dacă v-am deranjat. Noi trebuie să plecăm.

Mă îmbrac și ies în fața casei. E noapte, dar văd că toată lumea e pregătită de plecare, cu valize mici, roșii, în mâini.

– A trebuit să strângem corturile repede, că ploua. Noi o să plecăm acum, dar tu rămâi aici.

Nu rămân nicăieri de capul meu, îmi zic. O să merg până la Constanța că nu e departe și mi s-a făcut dor de mare.

Pe un drum văd un grup mare de oameni și-s toți prietenii mei acolo. Toată lumea e îmbrăcată aiurea, foarte colorat, pantaloni verzi cu pulovere galbene, urlă culorile de pe ei de parcă ar fi la carnaval și mă apucă râsul. E foarte ciudat că e chiar toată lumea pe care am cunoscut-o vreodată, de când eram mică și până acum. Printre oameni sunt și toți bărbații mei, mă gândesc că poate unii n-ar chiar trebui să fie acolo, c-ar cam ieși cu scandal, dar toată lumea se distrează de minune. Toți mă salută și mă iau în brațe, toată lumea mă bate pe umăr și zice: băi, bravo, o să vezi, de-acum o să fie și mai bine! Cineva mă strânge în brațe poate mai mult decât ar trebui și mi se pare că totul devine foarte ciudat dar nu, lumea e relaxată în continuare.

Trec printre oameni, îmi fac loc printre ei, ai mei sunt și ei acolo și cea mai mare bucurie e când o văd pe Catinca, o ține pe Vuple în lesă și când dă cu ochii de mine strigă:

– Hai să-ți arăt cum o scarpin pe burtă, și Vuple se pune imediat pe spate cu picioarele în sus si râde cu gura până la urechi.

Și pe urmă ridic ochii și văd cum stau frumos întinsă pe o masă, îmbrăcată cu o rochie roșie și pare că mă odihnesc în sfârșit, numai că-s moartă, și lângă masă e o groapă proaspătă și nu-mi vine în cap decât, băi, ce bine, că măcar nu mă mai hurducă nimeni pe drum, se mai împiedica cineva și ieșea ditamai balamucul.

Și, nu zic, a fost un an grozav, dar poate ar fi cazul să se termine, că-s obosită și ziua, și noaptea, și tare mă tem de ce se mai poate întâmpla în luna asta jumate care a mai rămas.