O nouă poveste de la ora cinci dimineața. Cinci este ora pisicilor. Bine, și unu noaptea, și trei dimineața. Dar cinci e mai rău, sunt mai în vervă ca un cuplu de bețivi care fac acum tot ce mai pot, pentru că știu că la șase o să fie lați pe stradă. Dacă sunt pe pat se bat de le zboară blana, dacă le-am dat afară zgârâie la ușă de parcă ar fi urmărite de extratereștri care vor să le ia probe din fund.

Tot pe la ora cinci am eu visele alea drăgălașe. Azi noapte, când s-a întâmplat, visam că mergeam în fiecare zi la o expoziție de artă la Cotroceni, pentru că îmi cumpăram de acolo o bentiță cu urechi de Minnie Mouse, care venea în fiecare zi cu alt model pe urechi. Dar mă duceam de dimineață, ca la birou – deși nu știu dacă lucram acolo sau nu. Eram îmbrăcată numai în taioare și rochii elegante, de nevastă bogată din anii ’50. Stăteam, în sfârșit, dreaptă, aveam talie și purtam pantofi cu toc. Și o pălărioară pe cap, pe care o schimbam cu bentița cu urechi. De fapt, când ajungeam acolo trebuia să mă schimb cu totul și nu puteam face asta decât într-o sală mare, unde aveau birouri niște doctori și mă schimbam după niște paravane când doctorii n-aveau pacienți.

Ei bine, tocmai când venea la mine un doctor din ăsta să-mi spună că i-a venit un pacient, din dormitorul meu s-a auzit un urlet. Trebuie să spun că Satana e în călduri, iar asta face lucrurile și mai interesante zilele astea, dar urletul ăsta avea altceva în el. Ceva mai rău ca un extraterestru care vrea să-ți ia probe din fund. Ceva ca Freddie Krueger combinat cu Aliens, Chucky și Dolores Umbridge. M-am ridicat direct în fund, cum n-am reușit la niciun situp la gimastică. Pisicile se băteau foarte rău sub un suport de umerașe pe care-l am în dormitor pe care mă amăgesc că țin haine pe care le port mai rar, dar care e la fel de mare și funcționează ca un al doilea dulap. Se băteau așa de rău, că standerul se mișca în toate direcțiile. Satana urla, Șm mieuna în tandem. Erau încolăcite una peste alta, Șm avea coada ca pămătuful, Satana era printre haine. Am sărit să le despart, mi-am luat porția de gheare pe mâini și picioare, am dat-o pe Șm afară pentru că pe ailaltă n-o puteam prinde și m-am culcat la loc.

Urletele nu s-au oprit. Satana părea că strigă de la ea de-acasă, din iad, Șm se dădea cu capul de ușă să între înapoi. Totul peste o inundație dintr-un vis nou încare am căzut aproape instantaneu. De combinații din astea n-am mai avut parte până acum și-am aprins lumina să văd ce mama naibii au.

Aveau că, de fapt, Satana se prinsese în agățătoarea unei huse de haine și nu mai putea să iasă, iar Șm încerca să o ajute să scape de acolo, dar o învârtea și mai tare. Cu-n ochi râdeam, cu unul plângeam. Prostovancele nu se băteau, erau prietene.

Și, dacă tot eram cu lumina aprinsă, am făcut și o poză, o dată ca să pricep mai bine și b) pentru că oricum nu mă crede nimeni când povestesc și 3) ca s-o fac de râs, că prea m-am săturat.

La șase dormeau amândouă, normal. Eu eram la a doua cafia cu nurofen.