Kakum: singurele animale suntem noi. Și-o capră.

1, 2, 3 și:

A doua zi plecăm de la Elmina spre Kakum, unul din parcurile naţionale ale Ghanei. Luăm un taxi din Elmina înapoi spre Cape Coast. Există şi conceptul de „shared taxi”, adică poţi împărţi maşina cu mai mulţi călători care merg în aceeaşi direcţie. E mult mai ieftin decât un taxi obişnuit şi e una din puţinele ocazii când nu eşti taxat ca alb. Luăm, deci, un shared taxi, dar în Ghana nimic nu e așa cum pare la prima vedere. Nu împărțim taxiul numai cu un om, ci și cu o capră și niște găini. Noi stăm înghesuiți cu băgăjoaiele în brațe, capra și găinile stau lejer în portbagaj.

De la Cape Coast, luăm un tro-tro spre Kakum. Distanţa nu e chiar mare, dar drumurile sunt proaste şi maşinile sunt vechi, astfel încât orice călătorie durează cu cel puţin o treime mai mult decât ar trebui. Una peste alta, tot drumul ăsta ne ia vreo jumătate de zi.

Ne cazăm la „lodge”, spaţiul de cazare al parcului, care are vreo 10 camere cu baie. Cred că suntem cam singurii vizitatori care vor rămâne acolo peste noapte. Ştim şi de o casă în copac – a tree house – dar costă mult mai mult, n-avem idee cum ne putem plimba bagajele până acolo şi ne hotărâm că rămânem la ceea ce cunoaştem. Camera e mică și înghesuită, un pat din care aproape că te rostogolești în baie, o masă și un fotoliu. Impresia e cea de cămin înainte să vină studenții, cu cearceafurile rămase de la ăia de anul trecut.

La punctul de informații aflăm că sunt mai multe tururi – la fiecare jumătate de oră, până la trei jumătate, e un tur de zi şi mai e şi un tur de noapte, care ne-ar da mai multe şanse să vedem animale. În timpul zilei, locul e prea aglomerat şi toată lumea recunoaşte că animalele nu ies la iveală. Turul constă într-o plimbare prin pădurea tropicală şi un „canopy walk”, o plimbare pe nişte punţi suspendate la vreo 40 de metri, susţinute de cei mai înalţi copaci. Ne ciondănim puţin, pentru că eu aş prefera turul de noapte – măcar pentru adrenalină şi să am ce povesti acasă, dacă nu pentru posibilitatea mai mare de a vedea animale – dar până la urmă luăm un tur de zi. Mare lucru nu e şi e şi foarte scump. O plimbare prin pădure, cu un ghid pe care la un moment dat refuz să îl mai ascult pentru că nu reuşesc să înţeleg engleza pe care o vorbeşte şi apoi plimbarea pe şapte punţi suspendate. Am rău de înălţime şi mă aştept la ceva suspans, dar totul e mai banal decât aş fi crezut. Am fost în Belgia, în nişte parcuri cu animale, pe punţi suspendate care mi-au dat mai  multe emoţii. Aici se merge pe un singur sens şi, din cauza coroanelor copacilor, nu poţi estima exact distanţa, deci nu te poate speria înălţimea. Nu-i nimic, am făcut-o şi pe asta. La coborâre, ne oprim să mai cumpărăm o nucă de cocos, pe care o bem cu mare poftă.

Pe la 5 după amiaza, parcul se goleşte. Rămânem singuri. Dacă mai e cineva, e bine ascuns. Coborâm până la intrarea în parc, de unde luăm un fruct de cacao şi ne uităm puţin la nişte obiecte de artizanat. Vânzătorul ne confirmă că la vreo trei kilometri mai e o rezervaţie („animal sanctuary”) unde poţi vedea cu siguranţă animale, dar pentru asta trebuie să venim dimineaţa devreme, pe la 7-8. Ne hotărâm să mergem, măcar să vedem şi altceva decât omniprezentele şopârle.

Înapoi în parc, ne vine ideea să ne facem propriul tur. E aproape şase seara şi în curând o să se întunece, aşa că ne grăbim spre pădure. Fiindcă e linişte, zgomotele se aud mult mai bine. Auzim ţipete de maimuţe şi ne bucurăm. Ne gândim că poate avem noroc să şi vedem vreuna. Pădurea tropicală e foarte deasă şi întunecoasă. Pe deasupra se întunecă şi afară, aşa că inima ne bate puţin mai tare pe măsură ce ne apropiem de punţile suspendate. Ne propunem să nu facem decât una sau două din cele şapte, fiindcă se face întuneric destul de repede. Când ajungem la punţi – iaca supriză, sunt închise şi securizate cu un lăcat mare. Probabil că n-om fi fost noi singurii aventurieri care au vrut senzaţii tari. Aşa că ne întoarcem, încercând să recunoaştem zgomote. Ne oprim puţin să ne tragem sufletul în locul unde cumpărasem nuca de cocos. Ehe, vânzătorul şi-a lăsat nucile nevândute acolo, aşa că ne hotărâm să ne facem de cap româneşte şi luăm una cu noi. Până la urmă, orice maimuţă putea să fure o nucă de cocos, nu?

În cameră, ne uităm la nucă şi nu ştim ce să facem cu ea. Eu i-am adus lui Ionuţ un cuţit de buzunar, un Swiss Army Knife, şi ăsta-i momentul lui. Îşi face treba cu mare onoare. În jumătate de oră (e drept, faţă de jumătate de minut, cât îi ia unui vânzător cu o macetă), nuca e curăţată şi tăiată. Bem cu sete sucul, apoi o spargem şi îi mâncăm şi miezul.

Nu mai vorbim de mizeria pe care am făcut-o. Bucuroşi de succes, trecem la fructul de cacao, pe care îl desfacem în jumătate. Ne apucă râsul când vedem seminţele, care au un înveliş aproape scârbos, ca un mucilagiu albicios care îmi aduce aminte de Aliens. Probabil că atunci când se usucă învelişul boabele de cacao se cojesc asemenea căţeilor de usturoi, dar deocamdată ne alunecă printre degete când le luăm în mâna. Nu prea ştim cum să le curăţăm și mâncăm vreo două cu totul. Învelişul alb e dulce-acrişor, iar boabele sunt amare-amare. Lăsăm restul pentru maimuţe, să aibă și ele ceva bun la micul dejun.

Dimineaţă, ne trezim la prima oră. Între timp, mi-a revenit durerea de gât şi am o oarecare senzaţie de febră. Ionuţ se îngrijorează, îmi spune c-ar trebui să fac un test de malarie, pentru că simptomele sunt asemănătoare. Dar începe să-mi curgă şi nasul și hotărâm de capul nostru că e numai o răceală.

Plecăm repejor cu bagajele după noi, să mergem să vedem animalele. Dar, până la ieşirea din parc, ne întâlnim cu una din angajate care ne spune ce nu ne-a zis nimeni până acum – nici ghidul, nici cei de la informaţii: animalele sunt ţinute în mediul lor, dar în locuri îngrădite – ca la zoo. De aia toată lumea ne-a zis că le putem vedea. Şi ne mai zice ceva: în casa din copac poţi dormi, dar vine şi un ghid cu tine şi o parte din noapte stai şi urmăreşti animalele şi chiar sunt şanse că ele să fie văzute. Of, de-am fi ştiut… Aşa că nu mai mergem nicăieri şi pornim înapoi încă jumătate de zi pe drum spre Cape Coast şi Accra.