Azi dimineata. Ora 7:30, Bulevardul Primaverii. Ma uit in jur sa vad daca vine cineva, mut geanta dintr-o mana in alta, imi indrept fusta si bag mana adanc in cosul de gunoi. Scormonesc.

– Va ajut?

Inevitabil. Un domn la costum.

– Multumesc, imi caut cheia de la masina. Am aruncat-o. Din greseala, dar asta nu mai apuc sa zic, pentru ca domnul la costum zambeste si jap:

– Pai daca ati aruncat-o, de ce o mai cautati?

……….

Anul trei de facultate. Iesim la film cu clasa. Fete si baieti, haha. Dupa film, la bere. Fete si baieti, haha.

Fiind in anul trei, aveam suficienta experienta ca sa-mi iau bilet de tren inainte sa termin toti banii. Asa si acum. Penultimii bani ii dadusem pe bilet, ultimii, pe bere. Portofelul – o improvizatie in care biletele stateau la vedere – pe masa, langa bere si scrumiere. Un prieten incepe sa se joace cu ele fara ca eu sa-mi dau seama. Observ numai cand chelnerita vine sa curate de pe masa. Vad niste bilete de tren in scrumiera si ma mir:

– Ia uite, mai e cineva cu biletele la el. Dar creierul mic se trezeste si-mi da una peste ochi: Sunt ale tale, toanto! Strig dupa chelnerita de ma aude toata carciuma:

– Stai, vino inapoi. Scot biletele din scrumiera si le scutur. Cand le misc, se desfac frumos, acordeon. Biletele de pe vremuri erau niste bucati de carton care se puteau desface foarte misto in fasiute subtiri. Amicul meu, la fel de destept ca si mine, asta si facuse, dar cu model. Biletele erau rupte pe toate partile si, totusi, fasiile de carton tot se mai tineau intr-un punct.

Dupa ce am reusit sa vorbesc din nou i-am expus toata teoria mea cu privire la stramosii lui, punctata periodic cu intrebarea: Si-acum imi dai tu bani de bilet? A? Nu mi-a dat, de unde sa-mi dea.

Am aflat pe urma de la agentia de bilete ca daca nu e compostat, biletul e valabil.

Cu inima stransa, stransa, m-am urcat in tren. Controlorul a venit, mi-a luat biletele din mana tremuranda, s-a uitat la ele pe toate partile, le-a compostat si mi le-a dat inapoi. Apoi si-a dus mana la cascheta si mi-a zis:

– Sunteti cam nervoasa, domnisoara! Nu-i bine.