Cum știți, eu fac magie cu carduri. Dă-mi un card, întoarce-te cinci minute cu spatele și eu îți cheltui toți banii de pe el pe niște rochii. Când nu-mi cumpăr haine, cumpăr lucruri pentru haine. Și când nu cumpăr lucruri pentru haine, cumpăr lucruri pentru lucruri pentru haine. Te și miri că mai apucăm să mâncăm ceva în casa aia.

Într-o zi când cumpăram lucruri pentru haine, am găsit un praf pe-un raft la Cora. Am zis c-o fi vreun potențiator de culoare și l-am luat acasă, să fie, maică. Acasă, normal, am văzut că era altceva, vopsea de haine de-a dreptul. Mama lor de cutii cu scris în nemțește și etichete în română cât o monedă de 50 de bani! Am pus cutia pe raft în dulap, am avut mustrări de conștiință cinci minute și mi-am văzut de viață și cumpărături.

Și-atât de bine mi-am văzut de ale mele, că la sfârșitul lui iunie m-am luat cu o colegă de mână și ne-am jurat pe ce avem mai sfânt că în iulie nu cumpărăm nimic. Amin. Era, totuși, 29 iunie, așa că mai aveam vreo două zile până la post. Ah, un Mardi Gras al cumpărăturilor! Ce demență, ce vârtej!

Acum, eu când nu cumpăr haine, sunt foarte ocupată să le pătez. În ordinea preferințelor: fructe, grăsime și vin roșu. Am adunat în felul ăsta un morman de nepurtabile. La care am mai adăugat o rochie fix în data fatidică de 29 iunie. Ce să fac? S-o trec pe asta la gunoi și să-mi iau una nouă? Da, dar e păcat. O și văd căzută-ntr-un colț, aruncându-mi priviri jalnice și pline de ulei de măsline. Mai are atâta viață-n ea, săraca, nu pot s-o las să moară așa…

Și, pe acest fond de tristețe și chin interior, cum frecam eu netul pe seară, apare Dracul Hlizit. Dacă ați uitat, Dracul Hlizit mă pune să fac lucruri și după aia se așază comod cu un pahar de vin și se uită la mine cum mă fac de râs.

– Vopsea de haine, șoptește Dracul.

– Hai, frate, să stai tu în aburi pe vremea asta, să-nvârți vopsea în oale de zece kile. Și de unde vopsea, că n-am mai văzut de o sută de ani??

– Ia mergi de te uită la cutiuța aia, susură iar.

Iau cutia, îmi pun două perechi de ochelari și, ce să vezi: ale naibii invenții, acu poți să vopsești haine în mașina de spălat, un ciclu la 40 de grade, fără mizerii, fără rateuri. În ochi îmi apare o sclipire. Din colțul ei, rochia mea foșnește a viață.

– Da, Drace, da’ e neagră și și-așa am prea multe boarfe negre.

– Hahahahahahahahahahaha, face Dracul Hlizit și-mi deschide google search vopseadehaine enter. 474 de mii de rezultate în 0,43 de secunde. Sunt pierdută.

Rezist. Deschid site de vopsea de haine. Culori peste culori peste culori. Rezist. Pun rochia la vopsit cu praful negru cumpărat de la Cora. Mă întorc la site. Închid ochii. Care ce culoare. Rochia mea pătată e acum neagră și foarte mișto, poate chiar mai frumoasă ca înainte. Dracul râde. Pe site, la patru vopsele cumpărate primești una gratis. Dracul hohotește. Rochia mea neagră e uscată. Pun mâna pe ea, vopseaua nu se ia. O ud puțin, vopseaua nu se ia. Dracul Hlizit își mai pune un pahar de vin. Mă gândesc la tricourile albe de școală ale Catincăi, care acum ar putea fi tricouri colorate de vacanță. Mă uit în dulap. Îmi aleg hainele de vopsit. Asta așa, asta așa. Nu le-am mai purtat de doi ani, erau la limita remanierii. Dracul zâmbește împăcat. Apăs enter la comandă. E încă 29 iunie și cinci vopsele m-au costat o sută de lei. Cu o sută de lei, Catinca poate să aibă cinci tricouri colorate, iar eu cinci rochii noi.

Ciocnesc împreună cu Dracul Hlizit. Hai că e bun și el la ceva. Zece bucăți de haine noi cu o sută de lei. Nu e o afacere tocmai rea. #belsuglapretredus, cum zice Avețișiperoz, o doamnă de la care chiar am învățat ceva.

Azi am primit vopseaua. Luna iulie poate să treacă liniștită.